Primul atelier-şcoala s-a născut în urma colaborării cu Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Cluj-Napoca în cadrul proiectului «Măşti tradiţionale româneşti». Elevii Colegiului «Emil Negruţiu» Turda au participat activ şi cu interes la acest gen de activitate, ceea ce a impus perpetuarea unor ateliere-şcoală şi pentru alte proiecte.

Ouă încondeiate de Paşti la români

Noul atelier-şcoală a avut ca scop educaţia tinerei generaţii prin transmiterea obiceiului încondeierii ouălor de Paşti, ce ocupă un loc deosebit de important în arta populară românească. Pentru a asigura succesul în marketingul cultural, proiectul şi-a propus ţintirea unui segment al publicului cât mai larg. Prin urmare, atelierul-şcoală s-a finalizat cu o demonstraţie de lucru şi cu expunerea ouălor încondeiate în cadrul vernisajului de icoane pictate pe sticlă şi pe lemn, organizat în colaborare cu artiştii plastici turdeni la „Galeria de artă 7+” din localitate.

Vizitatorii au putut admira pe viu cum începe şi cum se finalizează un ou încondeiat de nişte copii de liceu!

Detaliile proiectului

Etapa I - formarea şi învăţarea tehnicii încondeierii ouălor:

  1. confecţionarea condeielor;
  2. pregătirea oului prin degresare;
  3. topirea cerii şi înnegrirea cu cărbune;
  4. pregătirea culorilor (atât chimice cât şi naturale)

EtapaII - expoziţie cu demonstraţie de lucru. Atelierul-şcoală s-a desfăşurat pe o perioadă de trei luni cu întalniri săptamânale, pe parcurusl cărora s-au urmărit urmatoarele obiective:

  • Identificarea conţinutului tematic al motivelor încondeiate;
  • Stabilirea relaţiei dintre arta ouălor încondeiate, „muncite”, „scrise cu ceară” etc. cu celelalte manifestări ale artei populare româneşti (olăritul, pictura pe sticlă etc);
  • Cunoaşterea tehnicii încondeierii cu ceară prin protejarea fondului;
  • Diferenţierea modelelor în funcţie de specificul fiecărei zone;
  • „Culegerea” motivelor încondeiate în zonele de provenienţă a fiecărui participant;
  • Dezvoltarea abilităţilor practice şi stârnirea interesului pentru tradiţiile româneşti.