Potaissa în epoca migraţiilor (sec. IV-VII d. Hr.)

Părăsirea Potaissei de către Legiunea a V-a Macedonica a provocat o descreştere demografică simţitoare în oraş, căci o parte a populaţiei a urmat armata în retragerea spre sudul Dunării. Oraşul odinioară înfloritor decade treptat: ariile locuite se restrâng, nu se mai construiesc edificii impozante, oraşul se ruralizează.

Unele obiecte databile în sec. IV-V d.Hr. (vase de ceramică, opaiţe, obiecte de podoabă) descoperite la Potaissa dovedesc că relaţiile cu Imperiul roman târziu n-au dispărut total. Circulaţia monetară, restrânsă, continuă şi în sec. IV – V, ultimele monede romane circulând la Potaissa în sec. VI. Principala bogăţie a localităţii rămâne în această epocă sarea.

Mai multe mărturii arheologice atestă, pe parcursul sec. IV – V, progresele creştinismului la Potaissa, în rândul romanicilor, dar şi al unor migratori: vase cu semnul crucii, o piatră de inel cu imaginea Bunului Pastor etc.

Castrul abandonat de militari n-a fost locuit de oraşenii din Potaissa şi, treptat, a început să se ruineze. Abia în sec. V grupuri de migratori se aşează vremelnic în castru: mai întai alanii, apoi germanicii orientali (gepizii). Este posibil ca aceştia să fi intreţinut într-o oarecare măsură vechile construcţii din castru, locuindu-le, iar pe cele impunatoare – cum erau termele – să le fi transformat în „palate” pentru aristocraţia lor. De la gepizi au rămas vase de ceramică, fibule, alte obiecte din sec. V şi VI şi câteva morminte.

Cea mai spectaculoasă descoperire este un mormânt bogat, al unei „prinţese”. Mai multe morminte de luptători gepizi, cu săbii şi piese de echipament militar, s-au găsit şi în vechiul cimitir al Potaissei, printre mormintele romane. Prin urmare, în a doua jumătate a sec. V şi în prima jumătate a sec. VI, Potaissa a fost un centru de putere aparţinând regatului gepid.

În secolul al VII-lea locul germanicilor orientali este luat de avari, atraşi de exploatările de sare. Un cimitir avar, cu schelete de cai, harnaşament şi arme, s-a descoperit între Turda şi Câmpia Turzii. Cu avarii se încheie epoca migraţiilor timpurii şi pentru Potaissa.

Mormântul princiar germanic

Această bine păstrată colecţie a fost descoperit în timpul cercetărilor arheologice din 1996, în termele din castrul legionar. Femeia înhumată acolo („botezata” de arheologi in timpul descoperirii, în gluma, „Franziska”) fusese mică de statură (cca 150 cm) şi trăise vreo 35-45 de ani.

S-au păstrat podoabele, obiectele de toaletă şi chiar mici fragmente din îmbracăminte. Defuncta avusese o „rochie” lungă de in, brodată in dreptul bustului cu peste 160 de mici mărgele de sticlă şi închisă în faţă cu un şnur de care atârnau mărgele mari din chihlimbar. Peste rochie purta un „peplos” de lână, prins pe umeri cu două fibule lungi de câte 25 cm, din argint, parţial aurite, cântărind împreună peste 400 de grame. Era încinsă cu un cordon din in, cu o cataramă mare din argint, aur şi almandine (o specie de granat), în greutate de peste 230 grame. De acest cordon atârnau un pieptene din os şi o oglindă rotundă din metal. În urechi purta cercei de aur cu almandine, cântărind laolaltă 24 de grame. Din încălţăminte s-au păstrat doar cataramele de argint.

Asemenea podoabe erau purtate de toate femeile aristocrate din neamurile germanice, inclusiv de reginele merovingiene, fiind răspândite în sec. V în toată Europa. Mormântul prinţesei gepide din castrul de la Potaissa se datează în ultima treime a sec. V, sau începutul sec. VI. Această excepţională descoperire a fost prezentată publicului în expoziţii arheologice internaţionale din Germania (Speyer, 2007-2008) şi Italia (Roma, 2010-2011).